Cam asa incepem…

Ok, acuma the real start: 00:30 plecare din Cluj, lejer spre BV, opriri, verificari, totul ok.
04:45 plecare cu Gabi Z. din Brasov, de acolo a condus el. Drumul nu a fost asa lung pe cat credeam. In jur de 10 si ceva eram deja in Tulcea, de mentionat ca drumul a fost super bun, marcat si drept
In Tulcea am ajuns cam prea devreme asa ca a trebuit sa pierdem putin timpul pana la plecarea cu vaporul: shopping:), bere, ultima shaorma:)) somn…

A urmat drumul cu vaporul, aproximativ 2 ore si jumate, pe sensul de curgere al Dunarii. La un moment dat ne-am cam plictisit, da no stress, am avut ce vedea. Pe cand sa ajungem in Mila 23, locatia noastra de baza, imi cam picau ochii in gura, pentru asta am avut timp de recuperare )

Mila 23, satul venetian in care am petrecut o saptamana de vis, ne intampina cu un ponton rudimentar si cu o atmosfera care te indeamna sa vrei sa cunosti mai mult din ce vezi de pe apa. Pana la urma am vazut ca era un sat care era inconjurat de canale, cu oameni primitori, a caror ocupatie principala este… va las sa ghiciti (LUTIUCSEP). Ne-a asteptat doamna Pina si cu fiul Andrei. Ne-au indrumat spre casa cu bagajele noastre cam prea mari. Acolo ne-a asteptat o masa copioasa pe baza de peste, bineinteles, mai exact o supa de peste delicioasa si in cantitati industriale, asa cum a fost toata mancarea pe intreaga perioada a sederii noastre acolo.

Aventura deja a inceput.

Prima zi… trezire la 5, galop spre canalul pe care am inceput in compania tantarilor sa intindem firele. A fost destul de grea lupta cu tantarii pana la rasarit, dar ne-am obisnuit, dupa 2 zile eram plini de bubite de la mscaturile lor. In mare, cam in 3 zile ne-au compostat.

Pestii… i-am prins, carasi, platici, rosioare. Unii cu succes mai mare decat celalalt, cum ar fi Gabi. El a prins in medie cam o data pe zi cate 2. Recordul a fost de 8 kilograme jumate intr-o runda. Eu nu ma pot lauda cu asa ceva, nu stiu, norocul sa fi fost sau minutiozitatea cu care se pregateau unditele si monturile cu cate o seara inainte.

]]> http://gilmobile.ro/blog/2009/09/16/delta-dunarii-always-and-forever/feed/ 0 http://gilmobile.ro/blog/2008/10/10/amintiri-din-2006-bakuaz-part-2/ http://gilmobile.ro/blog/2008/10/10/amintiri-din-2006-bakuaz-part-2/#comments Fri, 10 Oct 2008 19:35:36 +0000 Gabriel-Octavian Simon http://gilmobile.ro/blog/?p=29

A mai trecut o zi AZ….in capitala Baku, unde inca mai cautam palmieri si nu gasim decat copaci ciudati care seamana a pini dar cu forma de sfera in varful unui batz. Azi…m-am cam sustras de la munca, adica eu vroiam sa muncesc, insa ei nu vroiau sa imi dea, asa ca pana pe la 4 am tras de ceas…apoi pana pe la 7 am dat la copy paste in ceva document excel pana mi-a venit rau. Am fost bucuros ca am putut vorbi cu prieteni buni din tara, nu la telefon ca e interzis deocamdata sa dam telefoane internationale…ci pe mult iubitul si prea maritul yahoo messenger…care deja e lifestyle pentru mine…so yahoo lifestyle sa fie. O sa incerc sa scriu cat mai amuzant sau mai exploziv, cum i-am recomandat si lui Jimmo, omul nostru din lumea ziarelor. Asa…eu va scriu in genul filmului Pulp Fiction, ce imi amintesc, apoi voi faceti conexiunile.

Am ajuns acasa pe la 7 si ceva cu soferul firmei la care ii multumim cu « Spasiva ». M-am pus in pat sa scriu un SMS si am adormit imediat…ca si cafeaua instant sau ca si supa aia superbuna…m-am trezit dupa vreo 2 ore si vroiam sa ma pun inapoi sa dorm, insa colegii m-au chemat la ei ca a venit prietenul « lor » Jim Beam si noah…sa stam cu el de povesti, you know what i mean. Combinat cu bere si cu muzica populara a iesit o poveste gen noapte de decemvrie…calatorind prin cartierele din Baku, ah zona noastra seamana cu ceva cartiere deplorabile din jocul GTA, pentru cunoscatori, mai lipsesc pistoalele si Kalasnikoavele, care cred ca nu se obtin prea greu tinand cont de zona in care ma aflu. E bine…in hotel, afara…ma mai gandesc.

Pe avion, primul meu drum pe calea aerului, asta nu ca nu as stii ce sunt undele si cum se propaga, dar m-am propagat si eu de la Otopeni la Viena si am avut posibilitatea sa vad 3 tari de SUS…in Romania, munti frumosi, peisaje mirifice, dar ceva lipsea cu desavarsire…Ungaria, campie, cultivata…pe ici pe colo, merge, dar…vine Austria, wow, nu am gasit un petec de pamant necultivat, totul era impartit, parcelat, folosit…sa trimita cativa austrieci sa colonizeze si Romania (Nota recenta: in 2008 l-au trimis pe Ferdinand  Richtersa ne invete agricultura la Piatra Neamt), poate poate mai scapam de ceva gozuri si mai scoatem si noi cateva kile de rapitza ca si colegul George care in timpul liber se ocupa de agricultura, isi mai da basca pe spate cand e pe tractor. Intre noi fie vorba, parca e scos din filmul ala Beverly Hills, Zack – Steve sau cum l-o fi chemand. Frate-so, mai facut el asa si mai tinerel, e mai leit Zack-Steve, blondutz, parca elidublau pe acolo pe la Hollywood. De unde am pornit ? Ne dam seama pe parcurs. Avem un prieten aici care a sosit deodata cu noi, un austriac, de fapt sunt doi, Arnold si Thomas, cred ca i-au trimis aici sa colonizeze. Arnold se ocupa de Civil Engineering iar Thomas de Site Aquisition, cred. Se jura acuma George ca a jucat ca si dublura in filmul ala Cold Mountain. Da se jura in ultimul hal, maine vrea sa imi aduca copie dupa contract…vedem. Asa, austriecii…Thomas se mai chinuie, mai face una alta pentru noi, pana apara Andy care se pare ca ne va da totul pe tava (Nota recenta: direct in freza). Daca ati uitat, Andy e seful nostru, englezu de la Brasov. Aici una se zice, alta se face, i-am spus si lui Gabi  seful nostru din Romania, baiat de treaba care ne intelege, putin mai retras cateodata sau nu ii place sa exteriorizeze tot ce gandeste. Insa pentru noi e cel mai de treaba. Ne-om mai cunoaste si o sa fie mai bine, numai sa nu stam prea mult pe aici ca deja mi se face lehamite si nu au trecut decat 3 zile in tara asta in care nu iti mai trebuie sauna, e peste tot. Am auzit ca iarna nu ninge, ploua…deci va fi frumos de tot. Speram sa o prindem pe undeva in jurul paralelei 45 cu cei dragi alaturi si cand zic asta…chiar vorbesc serios, nu mai vreau comunism, nu mai vreau sa vad bere Kirdalan pe masa, nu mai vreau lux in mizerie, vreau si eu o viata normala, ca si tipu cu melodia aia de la radio. Daca ei nu vreau, o sa fac eu cumva sa fie cum vreau eu, ca doar pot si eu sa numar bobite de mac… sau o iau razna, am mai spus eu, e din cauza caldurii care abuza de prietenia noastra. Nu vreau sa devin tuciuriu si cu mustata, de culoare « pana corbului », cu burta peste curea si cu Jnejmajnei pe limba.

Eu scriu….scriu, ei deja mananca ardei cu bere si cu prietenul Jim Beam. Vlad sarmanu, il cam arde chelia, respira cu porii de pe cap, ii ies flacari pe urechi, eu le-am spus ca ardeiul e hot hot hot, sau LL Cool J a fost? sau GL GabiS ? Cunoscatorii recunosc ca am dreptate.

Acuma…o melodie de corason, ma uit pe ceas si vad ca in tara e 22 :51….aici e cu 2 ore mai tarziu. Tara mea, paradis….sa o apreciati, chiar daca nu ma credeti, sper sa nu ajungeti in Azerbaidjan pentru mai mult de cateva ore (Nota recenta: Laura dupa venirea din SUA: “Romania e tara tuturor posibilitatilor”). Aventura de abia a inceput, deasemenea cred ca Liviu, care e acum in tara tuturor posibilitatilor, ar avea succes cu domeniul sau, pentru ca aerul conditionat e la mare inaltime pe aici. Vrem frig, vrem clima noastra de acasa, cu ploaie cu soare, cu zapada, cu ceata, pentru ca acolo stim ca tot timpul ca dupa ploaie iese soarele, aici….nu mai pleaca…sau pleaca noaptea dar isi lasa dintii infipti in noi. Oficial imi merge bine…..7 boys, one girl, no desire, no passion, only obligation. Desire to get back home, havin a break, havin a piece of heaven.

Azi am mancat intr-un restaurant italian in care eram numai noi si aerul conditionat. Eu spaghete, o parte din colegi pizza, ceilalti au mancat la restaurant chinezesc…looool…le ieseau flacari pe fund dupa cateva ore…veneau parca aveau ceva infipt in acea parte dorsala. Au fost fara nici un gust acele spaghette, macar nu am murit de foame si am dat 5 manati…cam 4.75 euro…scump dom`le, scump. Tre sa mai testam, sa gasim si alte ristorante. (Nota recenta: am gasit – L’aparte….)

Ieri am fost pe la ceva supermagazine, poate v-am mai spus, scump dom`le, scump. Noroc cu ceva alimentare care sunt cat de cat mai ieftine ca la noi si ne alimentam si noi. Da am cam fost fraierit, am luat 3 banane cu 1 euro, nu am stiut ca anumite fructe importate de azeri sunt foarte scumpe. Da au fost bune bananele…ca la noi. Cred ca de prin Viseu le-au importat, de la ACA. Am zabovit si pe la ceva magazin de telefoane mobile, credeam ca facem ceva afaceri, luam 10 de aici, le vindem in tara si ne imbogatim. Sigur ca da…luam 10 de aici si in tara scoatem banii pentru vreo 7. Deci ne profilam mai bine pe covoare. Poate scoatem ceva cascaval, sa vedem cate putem baga in A-I-R-P-L-A-N-E. Sau poate ne umplem gentile cu petrol sa avem macar pentru gilmobile-le din tara. Gata…..ne ducem sa dormim, ca maine iar iau astia pielea de pe noi.

Noapte buna si vise romanesti va doresc !!!

Din Viena, respectiv de la terminalul A2….am urcat in avion…si vai ce avion, am crezut ca mor numai cand ii vad motoarele, antic si de demult. Ah…tot de Austrian Airlines apartinea. Si dupa ce ne anunta ca a aparut o defectiune chiar inainte de a decola, am mai inghetat o data, inainte de ridicarea spre nori. In 10 minute s-a remediat si am decolat… Noapte, se vedea Viena in toata imensitatea ei, delimitata de intuneric, pentru ca e luminata ca si un parc de distractii. Si am pornit, vedeam grupuri de luminite din avion si ne dadeam cu parerea ce oras o fi….la un moment dat am banuit ca vedem Brasovul si cred ca aveam dreptate. Daca de la Bucuresti la Viena ne-au dat de mancare doar daca plateam, si ceaiul gratis a fost dezastru, aici, chiar daca mergeam spre orient ne-au dat o mancare super buna insotita de bautura la cerere…asa ca e clar ca pe langa am servit un pahar de Bohotin austriac sa pot adormi pe scaunele alea de sageata albastra. Am mai cerut unul da nu l-am putut bea. Spre sfarsit am si adormit si nu am avut curajul sa cer perna aia grozava sa o am amintire. In sfarsit am ajuns si la Baku. Iesirea din avion a fost izbitoare…in primul rand din cauza caldurii apasatoare de la ora 1 noaptea. Am intrat in A-I-R-P-O-R-T si am asteptat la diferite cozi pentru diferite stampile, intre timp incercam sa ne distram de situatie desi comunismul ne inconjura ca si o sfera, asa cum vezi in filmele cu rusi, desi aici e un amestec de rusi cu turci, tuciurii cu burta mare si mustata. Au bani ca
la noi mai de ceva vreme, de 2 feluri, Manati noi si vechi doar ca aici 1 manat nou e 5000 manati vechi, astfel 1 manat e 1,12 euro sau pe acolo. Sa revenim, din avion, cu bagajele in spate am iesit in parcare unde ne astepta un Mitsubishi L200 care era pt. bagaje si 2-3 oameni, un bus de lux VW si ceva masina mica. Asa cum la TV vedeai o gramada de Lada Riva patratoase, asa e si in realitate, multe Lada si gramada de Mercedesuri de luxe edition. Mai sunt si alte masini, BMW ultima serie, Dacia (Renault Torros) 1310 prima versiune, etc. Nici urma de Logan. Si incet-incet am pornit cu Edu, spaniolul Eduardo care se ocupa de noi spre casa de primire Siemens, care e de fapt un hotel de lux, cu cateva mici exceptii, cateodata ai doar apa calda sau doar rece….si daca e calda, vreau sa zic ca e fierbinte de nu poti pune mana, dereglare… In rest, LUX… mai putin aerul, care e conditionat si ma chinuie de numa. Drumurile sunt fara gropi, dar…in stanga si in dreapta vezi maghernite gramada dar si cladiri de lux…cam asa e pe aici, sau mizerie sau lux.

Noah….am ajuns pe la 3 jumate, respectiv 1jumate, ora Romaniei si a mai trecut 1 ora jumate pana ne-am culcat, perna mica dar umflata de ma durea capul, patul imens, caldura neconditionata, de aer conditionat nu ma ating ca ma doare capul si ochii…televizor Flat Samsung in camera, net, inca nu stiu daca merge sau nu, fotolii, dulap…de toate, balcon cam mic insa da oricum privelistea e deplorabila.  Pe la 11 a dat Vlad trezirea, am mancat, paine uscata si tot felul de branzeturi si salamuri… destul de buna mancarea. Am plecat la lucru, unde cei de la comercial ne purtau pe sus. Cei de la comercial ne-au dus la masa si au facut si cinste, am mancat bine de toate, mancare buna cum spuneam, la Mozart Caffe, or whatever…terasa lu’ Mozart cu  chelneri colorati, ah pe drum spre cafenea-ristorante puteam sa cumparam covoare, vreti?

Am stat pana pe la 7 ora locala la lucru, am discutat si ne-am speriat destul de rau de situatia de aici, unde sunt 3 retele dintre care 2 functionale si una tre pusa  la punct (Nota recenta: Chiar am pus-o la punct).  Si noi suntem baza sau fruncea…deci noi vom face treaba…lol…noi astia care am fost recomandati drept experimentati si bazati, toti ne stiu de buni, numai noi nu. Oricum, aici linguseala e mai in floare decat in tara, banu invarte tot in general, plus limba colorata si bine plasata. Asa e la inceput, speram sa remediem.  Noi am venit, dam tot ce putem…in rest treaba sefilor ca ei fac aranjamentele si iau grosul.

Abia am mers acasa pe la 1-2, ne-am dushuit cu apa rece sau calda, depinde care ce noroc a avut si somn pana la 7…ca la 8 deja aveam soferi afara. Passat-uri..ca pentru sefi, astia de la comercial stiu sa ne  pretuiasca.

Cladirea in care lucram mai cuprinde si sediul OSCE, cred ca ati auzit pe la stiri de asa ceva…

Afara Sahara, inauntru polul nord…dus-intors…asa te racesti de numa numa….

Aici se incheie prima parte a jurnalului.
Revin cu detalii.
Ciao.